Intră acum și în grupul de
Un tânăr de 24 de ani, din municipiul Suceava, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins în timp ce conducea, băut și fără permis, o motocicletă neînmatriculată.
Poliția Județeană Suceava a precizat că luni, 9 aprilie a.c., jurul orei 17.25, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că pe strada Cpt. Grigore Andrei, din localitate, un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice conduce o motocicletă fără plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
„În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, conducătorul motocicletei a fost identificat ca fiind un localnic de 24 de ani. Interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru categoria „A”, iar motocicleta nu este înmatriculată”,a arătat IPJ Suceava.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional conform O.U.G. nr.195/2002 R.
Totodată, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.
Intră acum și în grupul de